Odă

Sunt momente cand ma loveste melancolia profunda a tot ce a fost frumos in viata mea, a oamenilor care s-au straduit sa cladeasca in mine ce au considerat ei a fi mai intelept si mai corect pentru o viitoare fiinta matura, cand imi aduc aminte cu mult drag de tot ce s-a stins in jurul meu, mult prea devreme sa mai apuc sa-mi iau la revedere. Prin viata mea au trecut personaje carora nu voi reusi vreodata sa le multumesc altfel, decat prin a le dovedi ca munca lor nu a fost in zadar. Cel mai frica imi e de asta… Ca nu a crescut in mine ce altii au sadit, ca mintea si sufletul meu au fost prea aride sa primeasca in ele samanta cunoasterii, a discernamantului si a iubirii.
Un strigat de ajutor vreau sa erupa din mine, sa ceara iertare acelora care sperau mai mult. Nici nu-mi dau seama cum au fugit anii de mine, cum viata m-a intors pe toate partile si m-a alungat de acasa, cum am pierdut cea mai frumoasa varsta, incercand sa dovedesc ca imi pot asuma niste responsabilitati. Ce e mai trist, e ca acestea din urma nu sunt nici pe departe oglinda mea, sunt doar o alta dovada de rebeliune. Am uitat cum e sa mai crezi in Dumnezeu, am pierdut notiunea de familie, mi-am concediat toti prietenii si m-am hotarat prea tarziu sa imi inclin capul in fata invatatorilor mei. Dar astazi scriu o oda, prin care imi cer iertare si le multumesc din suflet acelora care au crezut in mine. Tuturor educatorilor mei, pornind de la parinti, bunici, si terminand cu profesorii, va sunt profund recunoascatoare ca m-ati invatat sa lupt cu idei, sa-mi pun intrebari sau sa cred pur si simplu. Mi-e dor sa va ascult sfaturile, sa fac greseli si sa fiu mustrata. Mi-e dor sa-mi risc pielea si sa incerc sa copiez la o lucrare, urmand a fi pedepsita pe masura. Mi-e dor sa aduc argumente puerile pentru vreo actiune de-a mea. Mi-e dor de voi, Oameni ai Cunoasterii! Acelora care astazi nu ma mai pot auzi, n-am uitat de prietenia noastra. Tot ce e mai frumos in mintea si in sufletul meu e din “vina” voastra! Asa ceva nu se iarta, intr-o zi, veti vedea ca ati modelat un Om, care, acum, se ridica si va aplauda… Va multumesc!


(domnului profesor de Limba Engleza, Viorel Murariu, Dumnezeu sa-l odihneasca!)