Daca ar fi sa traduc in scris trairile care ma incearca acum, probabil as atasa o pagina complet alba. Pentru ca asta e acum in sufletul meu, un gol imens provocat de tot ceea ce inseamna oameni. In Biblie scrie ca: "cine se va increde in oameni, va fi blestemat", dar uit mereu aspectul asta. Ma doare indiferenta lor, ma doare ca inot singura intr-un ocean de rautate si invidie, de nepasare si de vorbe aruncate la intamplare. Cu ce am gresit, unde am calcat stramb de tu, muritor insignifiant, refuzi sa imi intinzi mana pe care o cer? Asa se intampla cand scoti pe taraba fructele cele mai bine coapte si cu coaja aratoasa, le pierzi pe cele mai putin apetisante. Incerc, din rasputeri, sa uit tot ceea ce a fost rau, sa iert mereu si sa trec peste. Si ce primesc in schimb? Un spate intors... e minunat sa fii in pielea mea, atat de splendid, incat nu doresc nimanui sa-mi semene...
Dar intr-o zi voi pleca, undeva unde nu sunt oameni, undeva unde nimeni n-o sa ma judece, unde n-o sa fiu suparata niciodata, unde zambetul meu imi va fi de ajuns. Sunt sigura de un singur lucru: TU n-ai sa plangi dupa mine, o sa fiu doar o fantasma din viata ta, cineva pe care ai cunoscut pur si simplu si cu care n-ai sa te mai intalnesti niciodata. Si nu vorbesc de moartea mea fizica, nu va veni prea curand. M-am nascut ca sa inving si nici macar nu am inceput bine.
Un singur lucru sa tii minte: o sa mai auzi de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu